Trei semafoare fericite, unul cu handicap și semafoarele votante!


semafor

Trei din cele patru semafoare din orașul nostru sunt fericite peste măsură având cu ce se lăuda. Semaforul de la Orizont, are statuie, o intersectie mare, dacă o comparăm cu celelalte intersecții din oraș, și se mândrește cu asta. Asfaltul e draguț, trecătorii mulțumiți.

Dacă vorbim de semaforul de la Volna, acesta este mai mic, servește o intersecție mai mică, dar, cred sincer, că și el este mulțumit.

Stop! Da, acest semafor este unul cu fițe, tunat recent, prin intersecția lui perindându-se toate capetele încoronate ale orașului, dat fiind amplasamentul privilegiat pe care îl ocupă, vecin cu prefectura, primăria, palatul culturii, etc.

Însă, al patrulea semafor e invidios, pus pe ceartă și mereu nemulțumit. Deși este de curând născut, dândui-se o intersecție destul de importantă, cu vecini celebrii: politia, liceul Stirbei și supermarketul Carrefour, s-a născut cu handicap, problemă ce poate fi rezolvată doar de edilul orașului.

Pe această cale, fac un apel către dom” primar, din solidaritate cu bietul semafor handicapat: 
– Dom” primar, astupă dom”ne groapa aia de lângă semaforul patru. Fă-ne și pe noi fericiți, semafoarele mișcătoare care te-au votat, dar și pe amărâtul ăla de semafor care nu v-a văzut campania electorală și nici lista aceea de cca. 10 km plină cu minciuni electorale.

Anunțuri

Partidul ”Salvați America”, primarul și electorii din piață


tiganuAm împarțit povestea în două  din dorința de a nu plictisi cititorul. Întrebarea mea, după ce veți lectura ambele parți: Credeți că se poate întâmpla și pe la noi? 

Partea I

Forfotă mare în sediile partidelor politice, acum, în pragul alegerilor locale. Formațiunile politice își ascut săbiile, lustruiesc pumnalele, dar, mai ales valizele cu verzișori, dichisite frumos, sunt armele cele mai eficiente și cele mai distructive.
Nu toate partidele politice dispun de valize cu verzisori. Partidele care nu împart bucăți de cărămidă sunt, din capul locului, perdante, victime ale sistemului, acceptat și practicat de toți, deopotrivă.
Ideea este următoarea: cine are, câștigă!

– Alo, Mircea, ești în oraș?. Vino urgent la mine la cabinet. Te aștept în juma” de oră.
– Pai dom” primar, sunt, dar ajut un vecin să mute mobila…
– Mă e urgent. Acum! și cu asta am spus tot, bine?
– Da, domn” primar, imediat.

Mircea, băiat simplu, fară studii, dar cu simpatizanți de etnie, era secretarul unui partid de opoziție, colegul lui fiind Fănel, candidatul desemnat să participe  la  locale pentru funcția de primar din partea partidului ”Salvați America”. Dealtfel, omul știa că n-are nicio sansă, nici el și nici candidatul lor, dar mirosise cum stă treaba și a înteles că dacă el cu susținătorii lui foarte fideli, se înscriu legal în cursa pentru locale pot deveni  o marfă foarte căutată pe piață, marfă care se vinde pe sub tarabă și pe sume frumușele.
Practic, așa-zisa organizație municipală de partid, era formată din Mircea si Fanel. Restul membrilor, țuicangii notorii, îi găseai întotdeauna în piața orașului, loc cunoscut de ei și sub denumirea de sediu.

Ajuns la biroul actualului primar, cere voie secretarei, este anunțat și urgent vârât în cabinet.
– Ohhoo, domnu” Mircea. Ce faci mă, vrei să-mi iei locul?, întreabă primarul, răzând sarcastic, în timp ce îi întinde mâna să-l salute principial.
În biroul primarului se mai afla două persoane, bine îmbrăcate, ținută elegantă, de office. Același zâmbet caustic îl afișau și ei, ca răspuns la tendința primarului în materie de conspirație ad-hoc.

– Ia loc, te rog. Fă-te mă comod că doar suntem aici numai prieteni, spuse primarul.
Se așază toți la aceeași masă, fiecare din ei încercând să își ia aerul acela de om serios și de interes pentru cele ce va urma să se discute. Primarul, fără să mai spună o vorbă, bagă mâna în buzunarul de la sacou, scoate un plic și-l asează în mâna invitatului spunându-i:

– Știu că nu e suficient. Își mai dau, sincer îți mai dau. Retrage-ți candidatura, și m-ajuți pe mine, mă!
Domn” primar, stați putin. Nu depinde numai de mine. Lăsați-mă să vorbesc cu candidatu… Știți că nu depinde numai de mine.
– Cheamă-l aici și pe el. Zi-mi numărul că ne face legătura, secretara.
– Lăsați domn” primar, îl sun eu.
Scoate telefonul și formează numarul. După câteva clipe la capătul celălalt se aude vocea colegului de partid:
– Alo, da!
– Salut, Fană. Mircea sunt, mă. Sunt la domn” primar în cabinet și mi-a spus să te retragi. E în interesu” nostru și al membrilor noștrii. Trebuie să-l ajutăm.
– Bun, am înțeles. Fă cărțile și mai vorbim. Închid că trebuie să-mi ajut clientu”.
Fănel, era plecat din oraș, tocmai pe la Sibiu cu un domn, negustor de iepuri de rasă. El a asigurat transportul mamiferelor de la Sibiu la noul domiciliu iar pentru munca prestată, clientul, a platit binișor. Deci, ocazie care nu trebuia ratată.
Nici nu apucă să închidă telefonul căci primarul se și grăbește să vorbească.
– Uite cum facem. Domnul procuror Căliman și cu domnul procuror Vodilă și cu… Se oprește brusc, parcă și-a inghișit limba, apoi, dintr-o dată urlă ca turbatul:
– Unde este președintele Biroului Electoral Judetean?
Sare ca ars, deschide ușa cabinetului și țipă la secretară spunându-i să-l cheme de urgenă pe judecător. Apoi, închide ușa, zâmbește să arate audienței că și-a revenit, bolborosind printre dinți:
– Hai dracu, îți ia o grămadă dă mangări și apoi se fac nevăzuți.

Nou-Împărat și Iau-cât-pot SRL


poza1 nouimpA fost o dată ca niciodată un frățior-împarat care, din dorința de a face pe plac supușilor, a încheiat un contract de colectare a gunoiului  menajer cu o firmă de specialitate. Într-o iarnă, cand frățiorul-împărat era plecat departe, peste mări si țări, tocmai la portocaliu-împarat  pentru rezolvarea unor probleme familiale (împărăteasa nu putea rămâne însărcinată ), firma de specialitate Iau-cât-pot SRL, s-a gândit că poate curăța de zăpadă străzile regatului cu un lot de mașinuțe tamponate achiziționate dintr-un bâlci de toamnă la care au fost atașate lame.. de ras.

Zis și făcut! Și s-a pus pe treabă biata societate muncind atât de mult încât era gata-gata să dea ortul popii dacă nu venea la cârma imperiului nou-împărat și dacă nu o transporta, de urgentă, în locul numit ”tinerețe fără bătrânețe”.

poza2 gunoiNou-împarat a  promis supușilor că nu va călca pe urmele frățiorului-împarat lucru care s-a și întâmplat și că orice problemă va fi rezolvată doar cu oameni din împarația lui. Și într-adevăr, el n-a fost niciodată, de la înscăunare și până în prezent,  la portocaliu-împărat nici măcar pentru rezolvarea problemelor familiale din simplu motiv că la data înscăunarii era încă flacau.

Datorită coșmarului creat de posibila moarte, din fragedă pruncie,  a societății colectoare de gunoi menajer, nou-împărat a hotărât singur cu unanimitate de voturi,  să se pună pe muncă. S-a așezat așa de bine încât nimeni nu a mai putut face nimic. Tot imperiul era uimit și beat de fericire, îndeletnicirea cea mai grea a locuitorilor fiind statul și prostiile lui iar pentru administrația imperiului îndeletnicirea era banii statului.

jurnalul.ro

sursa: jurnalul.ro

Încă de dinainte să fie împarat, noul ( spun noul pentru că încă nu era împarat ), avea o grijă deosebită față de această firmă rostind atunci, către un domn SRL cu numele de  ”și-mai-nou-amic”, celebrele cuvinte: ” Dragă paharnic, tu ajută-mă să ajung împărat și eu te ajut să semnezi un contract prin care vei câștiga 8.000 lei pe lună prin spălarea mașinuțelor tamponate de la societatea colectoare de gunoi menajer”.

Toate mergeau ca unse dacă conducerea societății colectore de gunoi menajer nu și-ar fi schimbat conducătorii. La cârma societății venind,  te miri de unde, un nene purtător de biruință prin vămile regatului și care n-a vrut în ruptul capului să facă precum nou-împărat, bag seamă căci avea și el interesele lui. Nu spun că acesta a marit birurile, colectând de la populatie, din ce în ce mai mulți bani decât gunoi menajer. Motivul: cică transporă gunoiul într-un ținut îndepărtat. Foile de parcurs spun în șoaptă că de fapt acest gunoi menajer este transportat tot la marginea imperiului, vis-a-vis de dna Mare Brânză… Cine poate ști adevărul când maladia ce s-a abatut peste imperiu este ”în surdină fac ce vrea timp de patru ani” ?

Artistic-DrawingDespre frățior-împarat  nu s-a mai auzit nimic. Doar un zvon circulă cum că soția a născut un prunc mare și frumos dupa ce, portocaliu-împărat i-a spus  ” frațior-împărat, dacă vrei ca lady să rămână însărcinată e obligatoriu, când faceți dragoste, să fiți dezbrăcați”.

Un om!


– A coborât din tractor, s-a așezat la roata lui căutând puțina umbră și,  a murit!  A lăsat în urmă, patru copii și o femei văduvă. Dumnezeu să-l odihnească!

Procurorul nota cele auzite în carnetul său facând semn politistului, oarecum absent, că e randul sau să-i ia martorului, declarație scrisă.

S-a întamplat acum câteva zile. Era vecinul meu, ‘nea Petrus, om la 58 ani. E un dezastru pentru familia îndoliată, pentru prieteni, cunoștințe, vecini și totuși ni se întamplă, mai devreme sau mai târziu, tuturor. Întotdeauna viața este însoșită de moarte, face parte din ea. Este, daca vreți, ultima reprezentație, actul final al unor vieți zbuciumate, pline de frământări și neajunsuri, pentru foarte mulți dintre oameni. Și totuși, moartea împietrește inimile tuturor.

Mă întreb, de ce iubim doar o parte din viață îngrozindu-ne de ultima parte, finalul ei inevitabil?

Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc, iar dupa ce m-am nascut, nu m-a întreabat nimeni dacă vreau să mor. Nu m-a intrebat si nici nu o s-o facă cineva vreodată cum nici eu n-am să întreb vreodată pe cineva, pentru că, fără să ne dăm seama, toți știm că vom ajunge acolo, pentru că, conștientul ne spune că ceea ce traim în prezent, ceea ce am gustat, pipait, e normalul și  că orice nu cunoaștem, nu am vazut și nu am gustat ne poate crea neplaceri. Acesta este instinctul, uneori urmat de plăcuta resemnare:

“dă-mi mâna ta prea mult muncită şi hai să trecem amândoi cu fruntea sus dincolo de orizont să râdem cu poftă atât cât mai putem de glumele trăite împreună”    Dincolo de amprente

Am scris cu ceva timp în urmă o poezie, mânant tot de aceleași framântări. Iată un fragment:

iar ea cea care îmi suflă-n ceafă/ va necheza haotic/ spunându-mi fără încetare/ şoapta din fântâni/ de mult secate/ e liniştea ce te va cuprinde/ şi te va arde până la cenuşă
un murmur e cuvântul/ ce sună a mirare/ culori complementare/ uitate într-o vitrină/ altar de vorbe si/gânduri ostenite/ sunt rente viagere/ primite pe sub mână
slogan isteric/ se aude-n depărtare/nu tulburaţi tăcerea /din muc de lumânare/ şi nu călcaţi pe iarba/proaspăt încolţită

Am încercat, pentru a nu știu  câta oară să-mi explic că, în momente nefericite, ceea ce pentru unii este o tragedie ( martorul, coleg cu defunctul, care relata procurorului cele întamplate) pentru alții ( polițistul oarecum absent – el își facea doar meseria ) este ceva normal. Dar ce fel de normalitate? Oare e normal pentru că percepe corect sensul vieții sau doar că meseria l-a facut imun la astfel de întamplari?

Explicația mea ar fi una simplă: Oamenii se atașează de oameni, de lucruri, de obiecte, de locuri. Oamenilor le este milă de semenii lor, de ființe, în general, asociind neființa cu nefericirea, cu tragedia. ( A murit, saracul! ).

Și asta mă face să mă înfurii, să devin neputincios și neîmpăcat cu acest gând. Mi se întamplă pentru că și eu, ca toate ființele, iubesc, mă atașez și îmi este milă.

Și pentru că titlul gândurilor mele este titlul poeziei lui Octavian Goga, e normal să atașez câteva versuri care dor al dracului de mult:

Se zbate-n sfeşnic lumânarea

Şi moare-n stingere domoală

A adormit în lacrimi baba,

Şi capul i-a căzut în poală…

Prin geamul spart clipeşte luna,

O clipă numai se arată,

Şi-n perna ei de nori ş-ascunde

În pripă faţa ruşinată…

Un popă-n grabnice tropare

Te va petrece dimineaţă,

Şi poate nimeni nu va plânge

Plecarea asta din viaţă…

De lângă şură, răzimată,

Te va privi muncita sapă,

De-ar şti vorbi surata bună,

Amar te-ar prohodi la groapă:

O viaţă-ntreag-am fost tovarăşi,

În ploi şi-n arşiţă de soare,

De truda palmei tale aspre

Eu m-am făcut strălucitoare.

Meciul, Dunărea Călăraşi – Sportul Studenţesc, se joacă sau nu se joacă?


Astăzi, 26.04.2013, orele 17.00, pe stadionul municipal Călăraşi,  Dunărea Călăraşi va întalni echipa Sportului  Studenţesc (B). Situaţia în clasamentul seriei a II-a din Liga III este una, zic, extrema, Dunărea  cu cele 30 puncte acumulate ocupă poziţia 4  în clasament în timp ce Sportul Studenţesc ocupa ultima poziţie în clasament cu doar 3 puncte acumulate.

Sper că se va disputa acest meci!

Şi când spun „sper” mă gândesc că sportul ar putea să absenteze de la confruntare aşa cum  au absentat şi la meciul cu Metaloglobus, meci contând pentru etapa a 17-a a ligii a 3-a.

Vă amintesc că Sportului Studenţesc este implicat într-un scandal de proporţii, preşedintele şi alţi oficiali ai clubului fiind cercetaţi pentru întocmirea de state de plată fictive. Practic, în documente, jucătorii echipei principale erau cu salariile la zi, în realitate, jucătorii, nemaiprimind un leu de câteva luni bune. Se pare că staff-ul administrativ al Sportului Studenţesc au apelat la această ilegalitate să inducă în eroare comisiile de disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, sperând să scape de sancţiunile comisiilor.

Bineînteles că jucătorii, după ce au depus memorii la comisiile de disciplină şi după ce clubul a trimis dovezile contrafăcute, în speţă, statele de plată, s-au adresat organelor de cercetare, acestea, în data de 25.04.2013, descindând în sediul clubului unde au intrat în posesia statelor false.

După parerea mea, astăzi echipa Dunărea Călăraşi efectiv va şoma, aşa cum a facut de câteva etape bune.

Vom trăi şi vom vedea!

Lupul, leul, veverițele invizibile și palatul de cristal!


scrisoare-filipescu-dragulin sala consprimaria-calarasi-s

Îmi amintesc vremea când faceam anchete sociale pentru a stabili dacă sărăcia este autentică sau doar mimată de persoanele care cereau ajutor social.

Una din condițiile de bază ca sarăcia sa fie confirmată, era, în ordinea în care prezint, ca solicitantul ajutorului social să nu posede autoturism, frigider, mobila sau aur, covoare.

Adică, daca dețineai din anii anteriori solicitarii ajutorului, când posibilitațile financiare erau permisibile, cel puțin unul dintre aceste bunuri, cererea ta de sprijin era respinsă fără drept de apel. Nu conta că în acel moment ciorba zilnică era compusă dintr-un cub de knor, sare si apa. Nu conta că copilul tau mergea la scoală cu teneșii rupți în talpă și fără un ban în buzunar. Important era, ca nu cumva, aceste familii care și-au călcat pe demnitate, cerându-ți sprijinul, să nu fure statul cu această ocazie, chiar dacă, documentele din dosarul depus în acest sens, arăta, fără pic de îndoială, că solicitantul nu avea loc de muncă, pământ sau alte venituri.

Așa administra primaria, banul public, în acele vremuri. Era grijulie și zgârcită.

Dar vremurile se schimbă, nu? Astăzi ne-am mutat într-o clădire placată cu marmură, avem birouri impozante și ne permitem să mai cheltuim – chiar dacă europa tranversează una dintre cele mai crude crize financiare de la 1920 până în prezent – miliarde lei pentru săli de ședinte și mușuroaie de panseluțe care dau bine la intrarea în palatul de marmură.

Mă întreb dacă n-ar fi o bună ocazie să merg în noul sediu al primăriei pentru efectuarea unei anchete sociale. Dacă am să constat că noul sediu e modest mobilat, decent zugrăvit, o să continui să-mi plătesc impozitele și taxele exorbitant de mari. Dar dacă, din contră, se dovedește a fi un sediu prea fastuos pentru un orașel extrem de sărac eu unul o să le tai finanțarea fără drept de apel.

Sunt convins că n-am să câștig în încercarea mea de a pune semnul egal între cetățenii acestei urbe și cetăteanul ales să-i reprezinte cu demnitate. Dar el, lupul moralist,  știe că legea îi permite orice dacă veverițele din consiliu local votează fără discernamânt și la comandă. Și poate că lupul și-ar arata colții și ar impune o leacă de bun simț dacă n-ar exista un leu cu cioc, șef peste județ, și nebun după putere.

”Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt, și-n cele ce mâine vor râde la soare.. ”

Foto: calarasi-primaria.md, actualitateacalarasi.ro, expressdecalarasi.ro

Primărie nouă, caut primar!


primaria clalarasisursa foto: www.calarasi.djc.ro

Așa arăta sediul Primăriei Municipiului Călărași în anul de grație 1887.

Dacă ai adăuga fotografiei puțină culoare și în locul cazinoului ai adăuga cladirea-ruină  ”Select” sigur ai crede că poza este realizată recent, așa de bine a fost conservat acest edificiu.

Pe când stateam la masă, sorbind gânditor dintr-o ceașcă de cafea, aud dintr-o dată vocea edilului-sef al călărașului, Daniel Drăgulin, cum încerca el să transmită alegătorilor avantajele pe care le are cetățeanul, de-acum – înainte, adică exact de când funcționarii primăriei, obosiți de-atâta stat degeaba, s-au mutat în noul sediu situat langa Banca Comercială Română.

Măi Nene, și începe domnul primar a grăi, într-o limbă diferită de orice grai pamântean, că după vreo zece minute, transpirat de emotie patriotică, aflu de cel mai important beneficiu al cetățeanului călărașean – dealtfel singurul-  receptia noului sediu al primăriei, motivul construirii fiind de fapt, extrase din relatările televizate ale primarului,  în interesul cetăteanului, scârbit de mica și prea batrâna veche constructie. De-acum, subsemnatul se simte împlinit.

Adică, dragi călărășeni, gata cu statul la cozi ca să-ți golești buzunarele de bani, gata cu grețosenia functionarilor publici, gata cu răspunsurile evazive și eronate oferite de aceștia, gata cu minciunelele edilului-boss când spune cetătenilor cum că nu-i poate rezolva pentru că domnia lui nu a preluat, de la fostul edil-sef, toate cele care trebuiau preluate.

Pentru această cauză s-au cheltuit aproximativ 130 miliarde lei, urmând, spune edilul-boss, să se mai cheltuie 70 miliarde lei pentru panselute și parălute în fața instituției, pentru amenajarea unei camere de 2×2, utilizare: oficiere căsătorii și pentru amenajarea unei sali de 20×10, utilizare: sală de sedințe consiliu local.

Fraților, și am fugit repede să vad imagini. Cinstit vă spun: pupilele mele nu se mai săturau de privit. Păi, biroul edilului-boss, era imens, mobilat după ultimele tendinte în materie. Rând pe rând, am văzut, biroul secretarului, viceprimarilor, am văzut chiar și pe domnii în cauză mimând cum lucrează, concentrați în  așa hal încât ți se rupea sufletul de mila lor.

Domnule primar, eu încă mai astept să arunci o lopată de nisip pe stăzile principale din oraș când acestea sunt acoperite de polei/gheață, să astupi gropile din asfalt, gropi care au inflorit ca ciupercile după ploaie, să faci o groapă ecologică de gunoi menajer, prin asta să nu mai dai motive celor de la Urban să marească nenorocitele de facturi, să te ocupi matale putin și de centura orașului care, în acest moment, poate fi confundată cu drumul ce leagă com. Modelu de ” drumul subtire”, celebra arteră ”amzaua”, să nu mai apleci urechea la doamna Brânză care ne ciuntește pomii, intr-un cuvânt, să faci ce ai promis în de campanie electorală. Lăsați dracu investitiile în edificii costisitoare. Sfidați bunul simț și le râdeți în față familiilor (mamă, tată, doi copii cu nevestele lor și cinci nepoți) care locuiesc  într-o garsoniera insalubră.

A trecut aproape un an de când esti primar. Până acum, ți-ai tras primărie noua, dotată cu mobilier nou, și-atât!

Voi tăia, voi replanta!


Probabil, ultima zăpadă din acest an tocmai s-a consumat, cernându-se peste copacii cheliti, prin grija d-nei Brânză, specialist în mini-sculpturi în lemn, fapt demonstrat prin experimentul efectuat pe copacii călărașului.

D-na cu pricina, lucrează neîncetat la serviciul Pavaje Spații-Verzi Călărași, cam de pe la începutul mandatului de primar a lui Savu, apoi,  continuând pe toată perioada mandatul lui Dragu, și… Țuțuianu, și iar Dragu, tot cu Dragu, în prezent cu Drăgulin, sub diferite nume conspirative: Brânză, Mărgineanu, Brânză.

Eu mă tot întreb, de ce oamenii aceea cu drujbele n-au fost mai miloși cu bieții copaci decat domișoara in cauză, adica,  doamna Margineanu, mai nou muierea Brânză.

Dupa lungi chinuri de stimulare a unicului neuron în viață de care dispun, cele mai probabile două motive m-a luminat.

Unul din ele ar fi ca golanii aia aveau deja arvunite comenzi pentru vânzare de lemn la mentru ster. Un al doile motiv și cel mai plauzibil ar fi că brațul macaralei nu putea fi ridicat mai mult de doi metri din lipsă de ulei de transmisie, banii primiți pe lucrarile de ”ecarisaj”, aplicate pe bieții copaci, donându-se unor centre medicale de îngrijire a persoanelor cu dizabilitati cu nume de cod ” călărășeni cu pile”.

Tot d-na Brânză, conduce și așa zise ” serele de langă obor” unde produce, pentru spațiile verzi din călărași, deci, pentru marea masă de oameni, cunoscuți drept ”călărășenii-contribuabili”, material dengrologic cum ar fi: panseluțe, părăluțe, buxus, etc, și atenție, copaci. Acest material este vândut în proportie de 90% , primăriei călărași. Păi, cum să nu fie interesată muierea Brânză, să usuce jumătate din pomii ciuntiți, când sole întregi de puieți îmbatrânesc in propria-i curte, fără să fie valorificati?

Să nu mai vorbim de sumedenia de flori perene pe care acest serviciu le plantează anual fără să aibă posibilitatea de a le uda la timp, astfel, în cel mult patru zile de la plantare își dau obstescul sfârșit, banii din lucrări fiind donati tot unor centre de îngijire a persoanelor cu dizabilități cu nume de cod ”călărășeni cu pile”.

Rușinică, mare Brânză!

 

 

arhipura

inspiratie pentru casa ta

D-ale copilăriei

"Toţi fugim după copilăria noastră. La 12 ani fugim după zmee. Pe urmă fugim după sufletul nostru de copil". (Francis Blanche, 1921 -1974)

Alioşa

File de jurnal

Scherben

franturi...farame...

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Bucăți de fictiune

A topnotch WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Dor De Dragoste

Despre viaţă. Proză, poezie şi imagini

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

Silent Musae

Nopti albe, zambete si puf de perna

Ieri Azi Maine

Parerea omului obisnuit despre ziua de ieri, care a fost, ziua de azi, pentru ca o traieste, si ziua de maine in care crede cu tarie ca va fi una deosebita.

Daniela Blog

poezie, literatura, calatorie, amuzament

Stropi de suflet

Aurora Georgescu

morningcoffee.ebloguri.ro/

Cuvinte dintr-o ceasca de cafea

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

homemadebyelena

homemadebyelena

dear enemy

A topnotch WordPress.com site

Littlebutterfly

un fluture cu aripi colorate

OAMENI ŞI ŞOBOLANI

Ori că ninge, ori că plouă mi se rupe fix în două

AdrianHalpert.com

Jurnalist 24/7. Idei. Opinii. Dezbateri. Life

Marius Craciun Photography

Pasiunea mea,fotografia!

Q-zone

Despre ce iubește Q.

Zwischen uns sei Wahrheit!

Laborator de idei...

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare

Crâmpeie de viaţă, adunate de pe la Turda - Câmpia Turzii şi satele dimprejur

Blogul EDITURII EXCELSIOR ART

CARTEA – PRIETENUL CARE NU TRĂDEAZĂ!

Pentruvoi's Weblog

Blogul reflectiilor despre viata

daniela maria marin

Motto: Iubirea de cunoastere fara de cunoasterea iubirii este suferinta.

evisionturism

Stiri si articole din turism pentru specialisti

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

caleaspretine

Dezvoltare personala

Popas pentru suflet

Cristian Ionescu

Gabriela Savitsky

Nihil sine Deo

Adrian Mangu

blogger civic și literar

La taifas cu Radu

Cabinet de psihoterapie integrativă dr. Radu Albotă

Eu Sunt

Dumnezeul meu, eu sunt de vina, caci nu sunt vrednic de iubirea oamenilor.

nespusdemult

Infinit si alte nimicuri

Zâmbetul Soarelui

Un blog de Sorina Chirilă

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

fotografia cuvântului rostit

fiecare fotografie are o poveste...şi o poezie!

%d blogeri au apreciat asta: