puţină pleavă iar restul cer

 

o priveam.

stătea calmă puţin zgribulită pe

pervazul obiectului ce ne separă

eu aşezat pe mormântul rece

cu mâinile pipăindu-mi amintirile

respiram mirarea din aerul ei

 

îmi vorbea repede

foarte repede ca şi cum

cineva ar  fi grăbit-o

ca şi cum ea s-ar fi grabit

eu niciodată

 

şi îmi spunea că vine o vreme

când firul vieţii se termină cu un nod

cu o întrerupere a nisipului din clepsidre

se bucura nespus de mult

că m-a găsit pe de-a-ntregul răposat

fără tălpi fără glezne fără genunchi

înfipt tot mai adânc în pământ

iar când ochii au fost astupaţi de tărână

şi melcii au început să se plimbe pe creştetul meu

m-a apucat de braţ spunându-mi

hai să te însoţesc până la un nou început

de pleavă se vor ocupa alţii