CSM Rm. Sărat – Dunărea Călăraşi


SONY DSC Hai că ne-am furat-o iar. Tocmai ce s-a terminat partida dintre Râmnicu Sărat – Dunărea Călărași, scor 1 – 0. A marcat Butoi în minutul 64. După acest rezultat  nu sper la mai bine din două motive:

1. Dunărea nu are antrenor în acest moment;

2. Viitoarea etapă va juca acasă cu liderul clasamentului, Axintele.

Dacă anul acesta Dunărea juca în grupă cu echipele din campionatul trecut nu aveau  mai mult de 10 puncte.  Vax albina! Și până la urmă ce dorim? Nu-i an de la Domnul să nu avem ca obiectiv promovarea în liga a II-a dar toți știm că nu se va întâmpla niciodată în condițiile în care bugetul clubului este asigurat de Primărie si Consiliul Județean.  Nu că banii ar fi foarte puțini – întradevăr, n-ar ajunge pentru o luptă crâncenă în goana ocuparii locului 1 al  clasamentului și pentru un eventual baraj – ci doar că ei vin din buzunarele generoase ale contribuabililor nu din buzunarul unui investitor care, după o înfrangere, ar fi lovit în moalele capului știind că banii sunt scumpi și greu de adunat. Singurul om implicat caruia ii pasă de situația actuală a clubului este dl. Viorel Ivanciu. Dacă nici dânsul nu reușeste să redreseze echipa, nu o să reușească nimeni…

Fotbaliatori, un sfat pentru voi: Ați jucat pe sume foarte mari la echipe care abia și-au permis să vă platească. V-au platit, v-au cazat, v-au asigurat hrana și v-ați bătut joc! Poate când veți câștiga 800 lei pe lună, așa cum câstigă un funcționar public, și n-ați mai avea în regulamentul FRF portițe de jecmăneală, poate ( spun poate pentru că știu cât sunteti de proști ) atunci veți înțelege că pentru banii primiți lunar trebuie să mai și munciți și prin muncă să dăruiți clubului, unde activați, satisfacția rezultatelor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

D-ale copilăriei

"Toţi fugim după copilăria noastră. La 12 ani fugim după zmee. Pe urmă fugim după sufletul nostru de copil". (Francis Blanche, 1921 -1974)

Alioşa

File de jurnal

Scherben

franturi...farame...

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Bucăți de fictiune

A topnotch WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Dor De Dragoste

Despre viaţă. Proză, poezie şi imagini

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

Silent Musae

Nopti albe, zambete si puf de perna

Ieri Azi Maine

Parerea omului obisnuit despre ziua de ieri, care a fost, ziua de azi, pentru ca o traieste, si ziua de maine in care crede cu tarie ca va fi una deosebita.

Daniela Blog

poezie, literatura, calatorie, amuzament

Stropi de suflet

Aurora Georgescu

morningcoffee.ebloguri.ro/

Cuvinte dintr-o ceasca de cafea

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

homemadebyelena

homemadebyelena

dear enemy

A topnotch WordPress.com site

Littlebutterfly

un fluture cu aripi colorate

OAMENI ŞI ŞOBOLANI

Ori că ninge, ori că plouă mi se rupe fix în două

AdrianHalpert.com

Jurnalist 24/7. Idei. Opinii. Dezbateri. Life

Marius Craciun Photography

Pasiunea mea,fotografia!

Q-zone

Despre ce iubește Q.

Zwischen uns sei Wahrheit!

Laborator de idei...

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare

Crâmpeie de viaţă, adunate de pe la Turda - Câmpia Turzii şi satele dimprejur

Blogul EDITURII EXCELSIOR ART

CARTEA – PRIETENUL CARE NU TRĂDEAZĂ!

Pentruvoi's Weblog

Blogul reflectiilor despre viata

daniela maria marin

Motto: Iubirea de cunoastere fara de cunoasterea iubirii este suferinta.

evisionturism

Stiri si articole din turism pentru specialisti

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

caleaspretine

Dezvoltare personala

Popas pentru suflet

Cristian Ionescu

Gabriela Savitsky

Nihil sine Deo

Adrian Mangu

blogger civic și literar

La taifas cu Radu

Cabinet de psihoterapie integrativă dr. Radu Albotă

Eu Sunt

Dumnezeul meu, eu sunt de vina, caci nu sunt vrednic de iubirea oamenilor.

nespusdemult

Infinit si alte nimicuri

Zâmbetul Soarelui

Un blog de Sorina Chirilă

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

fotografia cuvântului rostit

fiecare fotografie are o poveste...şi o poezie!

%d blogeri au apreciat asta: