Lupul, leul, veverițele invizibile și palatul de cristal!


scrisoare-filipescu-dragulin sala consprimaria-calarasi-s

Îmi amintesc vremea când faceam anchete sociale pentru a stabili dacă sărăcia este autentică sau doar mimată de persoanele care cereau ajutor social.

Una din condițiile de bază ca sarăcia sa fie confirmată, era, în ordinea în care prezint, ca solicitantul ajutorului social să nu posede autoturism, frigider, mobila sau aur, covoare.

Adică, daca dețineai din anii anteriori solicitarii ajutorului, când posibilitațile financiare erau permisibile, cel puțin unul dintre aceste bunuri, cererea ta de sprijin era respinsă fără drept de apel. Nu conta că în acel moment ciorba zilnică era compusă dintr-un cub de knor, sare si apa. Nu conta că copilul tau mergea la scoală cu teneșii rupți în talpă și fără un ban în buzunar. Important era, ca nu cumva, aceste familii care și-au călcat pe demnitate, cerându-ți sprijinul, să nu fure statul cu această ocazie, chiar dacă, documentele din dosarul depus în acest sens, arăta, fără pic de îndoială, că solicitantul nu avea loc de muncă, pământ sau alte venituri.

Așa administra primaria, banul public, în acele vremuri. Era grijulie și zgârcită.

Dar vremurile se schimbă, nu? Astăzi ne-am mutat într-o clădire placată cu marmură, avem birouri impozante și ne permitem să mai cheltuim – chiar dacă europa tranversează una dintre cele mai crude crize financiare de la 1920 până în prezent – miliarde lei pentru săli de ședinte și mușuroaie de panseluțe care dau bine la intrarea în palatul de marmură.

Mă întreb dacă n-ar fi o bună ocazie să merg în noul sediu al primăriei pentru efectuarea unei anchete sociale. Dacă am să constat că noul sediu e modest mobilat, decent zugrăvit, o să continui să-mi plătesc impozitele și taxele exorbitant de mari. Dar dacă, din contră, se dovedește a fi un sediu prea fastuos pentru un orașel extrem de sărac eu unul o să le tai finanțarea fără drept de apel.

Sunt convins că n-am să câștig în încercarea mea de a pune semnul egal între cetățenii acestei urbe și cetăteanul ales să-i reprezinte cu demnitate. Dar el, lupul moralist,  știe că legea îi permite orice dacă veverițele din consiliu local votează fără discernamânt și la comandă. Și poate că lupul și-ar arata colții și ar impune o leacă de bun simț dacă n-ar exista un leu cu cioc, șef peste județ, și nebun după putere.

”Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt, și-n cele ce mâine vor râde la soare.. ”

Foto: calarasi-primaria.md, actualitateacalarasi.ro, expressdecalarasi.ro
Anunțuri

5 Responses to Lupul, leul, veverițele invizibile și palatul de cristal!

  1. childagain says:

    Foarte bine surprinse niște adevăruri ! Păcat că, în țara asta, ele rămân doar așa… surprinse, fără urmări palpabile !

  2. JK Bevill - Lost Creek Publishing says:

    Reblogged this on lost creek publishing.

  3. Mitzaa Biciclista says:

    Mulțumesc pentru bunăvoința de a da folow la blogul meu.
    Azi am aterizat și eu aici ca să văd cum combați.
    Dă-i înainte!

  4. Aliosa says:

    @ Salut „faramoft” !
    Imi place cum pui problema dar, vai,
    QUI PRODEST ???
    Ai uitat de marele TANASE ?
    ” Pleaca ai nostri, vin ai nostri,
    Noi ,ramanem tot ca prostii ” !
    Aliosa.

    • faramoft says:

      Salut. Multumesc pentru citire. N-am uitat. Scrierea mea e doar o ironie la adresa acualului edil care a promis ca va face multe… si a facut primarie investind in acel dificiu mai mult decat isi poate permite orasul. Pai e corect sa cheltui banii pe marmura cand sunt atatea alte lucruri mai importante de facut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

D-ale copilăriei

"Toţi fugim după copilăria noastră. La 12 ani fugim după zmee. Pe urmă fugim după sufletul nostru de copil". (Francis Blanche, 1921 -1974)

Alioşa

File de jurnal

Scherben

franturi...farame...

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

Bucăți de fictiune

A topnotch WordPress.com site

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Dor De Dragoste

Despre viaţă. Proză, poezie şi imagini

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

Silent Musae

Nopti albe, zambete si puf de perna

Ieri Azi Maine

Parerea omului obisnuit despre ziua de ieri, care a fost, ziua de azi, pentru ca o traieste, si ziua de maine in care crede cu tarie ca va fi una deosebita.

Daniela Blog

poezie, literatura, calatorie, amuzament

Stropi de suflet

Aurora Georgescu

morningcoffee.ebloguri.ro/

Cuvinte dintr-o ceasca de cafea

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

homemadebyelena

homemadebyelena

dear enemy

A topnotch WordPress.com site

Littlebutterfly

un fluture cu aripi colorate

OAMENI ŞI ŞOBOLANI

Ori că ninge, ori că plouă mi se rupe fix în două

AdrianHalpert.com

Jurnalist 24/7. Idei. Opinii. Dezbateri. Life

Marius Craciun Photography

Pasiunea mea,fotografia!

Q-zone

Despre ce iubește Q.

Zwischen uns sei Wahrheit!

Laborator de idei...

valeriu dg barbu

©valeriu barbu

Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare

Crâmpeie de viaţă, adunate de pe la Turda - Câmpia Turzii şi satele dimprejur

Blogul EDITURII EXCELSIOR ART

CARTEA – PRIETENUL CARE NU TRĂDEAZĂ!

Pentruvoi's Weblog

Blogul reflectiilor despre viata

daniela maria marin

Motto: Iubirea de cunoastere fara de cunoasterea iubirii este suferinta.

evisionturism

Stiri si articole din turism pentru specialisti

revelatiinesfarsite

Just another WordPress.com site

caleaspretine

Dezvoltare personala

Popas pentru suflet

Cristian Ionescu

Gabriela Savitsky

Nihil sine Deo

Adrian Mangu

blogger civic și literar

La taifas cu Radu

Cabinet de psihoterapie integrativă dr. Radu Albotă

Eu Sunt

Dumnezeul meu, eu sunt de vina, caci nu sunt vrednic de iubirea oamenilor.

nespusdemult

Infinit si alte nimicuri

Zâmbetul Soarelui

Un blog de Sorina Chirilă

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

fotografia cuvântului rostit

fiecare fotografie are o poveste...şi o poezie!

%d blogeri au apreciat asta: